„Am văzut o știre că m-a certat premierul pentru un caz anume. M-a dojenit puțin, așa, premierul pentru lucruri care apar în spațiului public. Dincolo de declarațiile publice, sunt proceduri în curs de derulare și trebuie să așteptăm ca procedurile să fie finalizate de către Inspecție pentru ca să putem discuta dacă acest caz particular este o greșeală pe undeva. Este o emoție în jurul acestui caz, este firesc, numai tată să nu fii în momentul de față. Este o emoție și trebuie să vedem dacă cineva a greșit sau nu”, a spus Cazanciuc.
El a menționat că CSM a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la acest caz încă de luna trecută și în câteva zile se va da un rezultat.
„CSM a sesizat Inspecția încă de luna trecută, sper că în scurt timp Inspecția o să dea o soluție. În mod normal, soluționarea unui acest caz durează în jur de 30-45 de zile. CSM a sesizat la finalul lunii iunie, deci sunt în termen, cred că în câteva zile vom avea un rezultat preliminar. Cred că Inspecția va urgenta aceste solicitări venite de la CSM”, a adăugat Cazanciuc.
Întrebat dacă este gata să demisioneze, Cazanciuc a răspuns: „Dacă demisia mea ajută la înfăptuirea justiției, cu siguranță”.
La începutul ședinței de Guvern de miercuri, premierul i-a spus ministrului Robert Cazanciuc că, în cazul în care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu are vreo reacție legată de cazul de la Vaslui, ar trebui să-și dea demisia.
„De ani de zile spunem că Justiția trebuie să pedepsească pe toți în mod egal, dar mai ales pe cei ce comit crime, violuri, tâlhării. De ani de zile nu facem altceva decât să dăm la televizor bătălii politice cu Justiția și, în schimb, dacă nu se afla de către presă ce s-a întâmplat la Vaslui, niște infractori periculoși stăteau acasă bine-mersi și noi ne bucurăm că vedem deputați sau senatori sau politicieni arestați preventiv. Cred că e un lucru foarte grav în care am ajuns cu întreaga societate, ne concentrăm doar pe ceea ce e interesant politic sau pentru media, și nu ne concentrăm pe viața de zi cu zi a oamenilor și vreau să cred că după acest lucru se va schimba ceva cu adevărat și vreau să vă rog, domnule ministru al Justiției, să vă exercitați toată autoritatea funcției în cadrul CSM și, dacă CSM-ul nu va lua nicio măsură, mai bine vă dați dumneavoastră demisia, că cineva trebuie să tragă un semnal că nu se poate ceea ce se întâmplă zi de zi în România”, le-a spus Ponta miniștrilor, dar cu referire directă la Robert Cazanciuc.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a afirmat, marți, referindu-se la cazul celor șapte tineri acuzați de viol în Vaslui și eliberați din arest printr-o decizie a judecătorilor, că „justiția se face în sala de judecată și doar atât” și că trebuie așteptate rezultatele Inspecției Judiciare în acest caz.